Angela Merkel a propus premierului Chinei, Li Keqiang, să colaboreze pentru producția și aprobarea reciprocă a vaccinurilor împotriva coronavirusului. Cancelarul Germaniei consideră că acesta ar fi un pas înainte pentru contracararea pandemiei.
Cei doi lideri au avut, miercuri, o discuție online.
”Nu putem stăpâni această pandemie decât în comun. China și Germania pot juca un rol semnificativ aici”, i-a spus Merkel premierului chinez.
Cancelarul german a solicitat discuții deschise privind producția de vaccinuri și o aprobare bilaterală acolo unde este posibil, ”cel puțin cu Organizația Mondială a Sănătății, pentru a câștiga lupta împotriva virusului”.
Li Keqiang a subliniat că există diferențe de puncte de vedere în relațiile cu Germania, dar că o cooperare este posibilă dacă va respecta interesele de bază.
”China și Germania au opinii diferite cu privire la anumite chestiuni. Acesta este un fapt obiectiv”, a spus liderul chinez. Atât timp cât ambele părți ”respectă interesele de bază” și comunică ”pe baza tratamentului egal și a non-interferenței reciproce în afacerile interne”, ele ar putea crea condiții favorabile pentru a continua cooperarea fără probleme, a adăugat acesta, potrivit Agerpres.