Primarul general în funcție, Gabriela Firea, nu exclude contestarea alegerilor locale de duminică, 27 septembrie. Actualul primar general acuză ”multe nereguli” în procesul electoral și anunță că social-democrații vor anunța miercuri dacă se va cere sau nu renumărarea voturilor din București.
Ea a anunțat că PSD va anunța miercuri o decizie în acest sens, prin președintele PSD, Marcel Ciolacu: „Acest lucru îl va anunța mâine (miercuri - n.red.) președintele partidului, domnul Marcel Ciolacu, în urma verificărilor pe care le mai facem în această seară – există totuși semne că rezultatul nu este chiar întocmai cu realitatea și poate se leagă cu ceea ce s-a întâmplat în ziua alegerilor când la prânz eram cu câteva procente peste domnul Dan și deodată în două trei ore totul s-a schimbat ca și cum a apăsat cineva pe un buton. (...) Am decis de comun acord că astăzi și în întreaga perioadă să se verifice procesele verbale și cifrele”, a declarat Gabriela Firea, marți seară, la un post de televiziune.
„Acesta este, deocamdată, scorul. Din păcate sunt destul de multe nereguli care sau constatat, eu am avut demnitatea și coloana vertebrală să nu contest, în vreun fel, rezultatul anunțat de BEC parțial, e adevărat, dar să știți că avem informații ca în mai toate sectoarele din Capitală acum. La reverificarea proceselor verbale și a tuturor situațiilor e posibil să se descopere niște inadvertențe și cred că acestea trebuie semnalate”, a mai spus Gabriela Firea.
Actualul edil al Capitalei spune că ia în calcul și renumărarea voturilor pentru Capitală, cum s-a cerut deja de PSD la Sectorul 1.
„Eu vă spun sincer, până acum nu a vrut să o fac (...) Nu văd nimic rău în a renumăra voturile. E foarte bine dacă se decide acest lucru, dacă vom lua această decizie, pentru că adevărul nu trebuie să deranjeze pe nimeni, nici pe noi, nici pe ceilalți, chiar mă miră îndârjirea cu care nu se dorește renumărarea voturilor la sectorul 1. Dacă totul e atât de clar și curat de ce nu se acceptă?”, a mai spus Firea.
Actualul primar al Bucureștiului a dat și un exemplu în care candidatul Nicușor Dan ar avea, în procesul verbal, 167 de voturi, iar pe site-ul AEP sunt trecute, la acea secție, 350 de voturi.
„Mă întreb de ce nu s-a produs în favoarea mea greșeala, dublarea numărului de voturi. Nu cred că e normal să se întâmple așa ceva și nu cred că ar fi în regulă să ne mulțumim cu răspunsul știți a fost o greșeală, a fost eroare umană, de fapt lucrurile nu erau așa. (...) Nu vreau să mă antepronunț, numărăm în această, noapte și mâine (miercuri – n.r.) în funcție de ceea ce identificăm, prezentăm conducerii partidului și vom lua o decizie în acest sens. Dacă sunt suficiente indicii cu siguranță că vom solicita renumărarea voturilor”, a mai afirmat Firea.