În acest sfârșit de săptămână au avut loc 2 cutremure în zona Vrancea după ce anterior avusese loc un seism și în Gorj.
Două cutremure s-au produs sâmbătă în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primul seism de 2,6 a avut loc la ora 11:28 (ora locală a României) în județul Vrancea, la adâncimea de 121 kilometri și s-a înregistrat în apropierea următoarelor orașe: 40 km vest de Focșani, 53 km nord de Buzău, 74 km est de Sfântu-Gheorghe, 83 km est de Brașov și 90 km nord-est de Ploiești.
Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,2, s-a produs la ora locală 22:22, în județul Vrancea, la adâncimea de 139 kilometri.
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor orașe: 49 km vest de Focșani, 57 km nord de Buzău, 66 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 74 km est de Brașov, 86 km nord-est de Ploiești.
De la începutul lunii noiembrie, în România au mai avut loc 10 seisme, cu magnitudini între 2,2 și 4,3 pe Richter.
Cea mai puternică mișcare tectonică din acest an, de 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în județul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.