Tribunalul București a decis, miercuri, că această instanță nu are competența de a judeca dosarul în care fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea este acuzată de luare de mită, cauza fiind trimisă la Tribunalul Maramureș, potrivit AGERPRES.
Decizia, care este definitivă, a fost luată după aproape șapte luni de la momentul în care DNA a trimis dosarul în instanță.
"În baza art. 47 alin. 3 Cod proc. pen. admite excepția de necompetență teritorială a T.B. Secția I Penală. În baza art. 346 alin. 6 Cod proc.pen. rap. la art. 50 Cod proc.pen. declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, județul Maramureș. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 02.12.2020", se arată în decizia tribunalului.
Pe 30 aprilie, Sorina Pintea, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).
Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și a unor spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, încheiat în anul 2019.
Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unității medicale pe care o conducea.
"În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante", menționează DNA.
Inițial, pe 29 februarie, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul București, însă a fost eliberată din arest pe 6 martie, în urma unei decizii a Curții de Apel București, instanță care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.