Donald Trump știa că unii din susținătorii săi erau înarmați atunci când i-a chemat la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 și a încercat să se urce la volanul unei limuzine pentru a li se alătura, potrivit declarației unei martore făcute marți în Congresul american, informează AFP.
Cassidy Hutchinson, fostă angajată a Casei Albe, a dezvăluit în fața unei comisii parlamentare informații despre acțiuni și gesturi ale fostului președinte din data de 6 ianuarie, zi care a zguduit democrația americană.
Potrivit mărturiei acestei tinere, Donald Trump a încercat să se urce la volanul unei limuzine prezidențiale a unui polițist de la Secret Service, agenție însărcinată cu protecția președintelui, pentru a se alătura susținătorilor săi care se deplasau spre Congres pentru a încerca să blocheze certificarea victoriei prezidențiale a candidatului democrat Joe Biden.
"Pe naiba, sunt președinte, du-mă imediat la Capitoliu" ar fi spus el, încercând să-l prindă pe polițist de guler, conform celor spuse lui Cassidy Hutchinson de adjunctul șefului de cabinet de la Casa Albă."Domnule, trebuie să luați mâna de pe volan, ne întoarcem" la Casa Albă, ar fi răspuns polițistul.
Cassidy Hutchinson, care lucra la doar câțiva pași de Biroul Oval, a oferit detalii și despre ceea ce executivul american știa înainte de 6 ianuarie în legătura cu violențele care se pregăteau. O astfel de informație provine din conversația pe care ar fi avut-o cu șeful de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, cu patru zile înaintea atacului asupra clădirii Congresului."Ar putea să se transforme în ceva foarte, foarte rău pe 6 ianuarie", ar fi spus el la acea vreme.
"În acea seară, îmi amintesc că am simțit frică și groază pentru prima dată în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla pe 6 ianuarie 2021", a spus Cassidy Hutchinson.
În acea zi rece de ianuarie, mii de susținători ai lui Donald Trump s-au adunat la Washington pentru a contesta rezultatul alegerilor pe care miliardarul republican le-a pierdut.
Comisia parlamentară a dezvăluit marți că mai multe persoane din mulțimea care s-a adunat erau înarmate, informație transmisă la acea vreme lui Donald Trump."Nu-mi pasă dacă sunt înarmați, nu sunt acolo să îmi facă rău", a răspuns președintele cu câteva minute înainte de a-i invita "să meargă la Capitoliu", a spus Hutchinson.
Timp de aproape un an, această comisie a audiat peste 1.000 de martori, inclusiv doi copii ai fostului președinte, și a studiat 140.000 de pagini de documente pentru a face lumină asupra acțiunilor exacte ale lui Donald Trump înainte, în timpul și după acest eveniment care a zguduit democrația americană.
Membrii acestei comisii - șapte democrați și doi republicani respinși de partidul lor - îl acuză pe Donald Trump și anturajul său că se află în centrul unei "tentative de lovitură de stat". Cu ajutorul unor înregistrări video și a unor mărturii, ei au prezentat pe tot parcursul lunii iunie presiunile exercitate în toate părțile de Donald Trump pentru a rămâne la putere până la asaltul asupra Capitoliului de către susținătorii săi.
Episodul cu limuzina prezidențială nu a fost singurul acces de violență al lui Donald Trump în perioada în care a încercat să schimbe rezultatul alegerilor, potrivit mărturiei de marți a fostei angajate de la Casa Albă. Cassidy Hutchinson s-a referit și la ziua de 1 decembrie 2020, când ministrul justiției Bill Barr a declarat într-un interviu că nu a constatat vreo fraudă pentru a invalida victoria prezidențială a lui Joe Biden. Miliardarul ar fi aruncat atunci o farfurie de porțelan pe podea și cu ketchup pe perete, a spus ea.
Donald Trump, care cochetează deschis cu ideea de a candida la președinție în 2024, a denunțat vehement toate aceste dezvăluiri. Partid Republican, pe care încă îl controlează cu o mână de fier, a promis deja că va îngropa concluziile acestei comisii dacă va prelua controlul asupra Camerei Reprezentanților după alegerile legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.