Lumea divertismentului este în doliu. Smith Hart, unul dintre cei mai cunoscuți luptători de wrestling, a murit din cauza cancerului de prostată la vârsta de 68 de ani.
Superstarul, fratele membrului Hall of Fame WWE Bret Hart și unchiul actualului Superstar Natalya, a plecat la ceruri pe 2 iulie după o lungă luptă cu un cancer de prostată. El mai suferea, printre altele și de un cancer de oase.
Smith era cel mai în vârstă dintre cei 12 copii ai lui Stu și Helen Hart. A luptat intens în Canada și Japonia și a contribuit la promovarea Calgary's Stampede Wrestling. A apărut ocazional în WWE în timpul programelor și meciurilor care îi implicau pe Bret și pe fratele lor Owen.
Smith și fratele său, Bret (The Hitman) Hart, au fost diagnosticați cu cancer de prostată în același timp, în ianuarie 2016. Bret a avut norocul să descopere cancerul devreme, iar acesta a intrat în remisie imediat după tratament. Din nefericire, Smith a încetat din viață, la un an și jumătate de la diagnostic.
”Este un cancer care nu trebuie să fie o sentință la moarte. Îl poți învinge dacă îl detectezi timpuriu”, spunea Bret în luna ianuarie.
"Am fost avertizat cu un an înainte că voi avea probabil cancer de prostată. Această supraveghere activă a ajuns să mă salveze, în timp ce fratele meu Smith, la fel ca mulți alți oameni, nu s-a gândit niciodată să fie verificat", mai spunea Bret Hart.