Decesul unui preot îndrăgit de comunitate a întristat enoriașii din Arad.
Părintele Gheorghe Petrișor, fost preot în Parohia Galșa, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață în seara zilei de marți, 28 februarie 2023, la vârsta de 75 de ani.
„Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești” – transmite Arhiepiscopia Aradului.
Părintele Gheorghe Petrișor s-a născut la data de 16 august 1947, în satul Avram Iancu din județul Arad. A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul seral în orașul Petru Groza (Bihor), iar Facultatea de Teologie la Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1976. S-a căsătorit în același an; a avut 5 copii: Adrian, Sebastian, Ciprian, Ioana și Violeta. A fost hirotonit preot în anul 1976 pentru Parohia Tăgădău, unde a slujit doi ani și jumătate, apoi a fost numit preot în Parohia Beliu, unde a slujit aproximativ 17 ani. Din anul 1993 a devenit preot paroh în satul Galșa până în noiembrie 2014, când a ieșit la pensie. A continuat să slujească în satul Galșa până în luna decembrie 2022, când starea de sănătate s-a agravat. A încetat din viață în ziua de marți, 28 februarie 2023.