Dan Barna - liderul USR PLUS și fost vicepremier în Guvernul Florin Cîțu respinge revenirea la guvernare și neagă că ar fi avut discuții cu premierul în acest sens.
„Nu a existat niciun fel de discuție cu Florin Cîțu. S-au rostogolit mai multe știri false și că Florin Cîțu ar fi discutat cu mine să îmi ofere nu știu ce președinție de Cameră. Toate erau dezinformări de campanie electorală de ultim moment, acolo, la Congresul PNL, nu avea nicio legătură cu realitatea”, a declarat Dan Barna, duminică, la un post TV.
„Cred că sunt deja o săptămână și jumătate, două. Ultimele discuții au fost cele de atunci pe care le-am spus în spațiul public legate de momentele crize. Ulterior nu a mai existat un dialog”, a menționat Barna.
„Coaliția a fost construită pe un acord foarte clar între cele trei partide din coaliție. Premierul Florin Cîțu a decis că nu mai are nevoie de USR PLUS în coaliție și a procedat cum bine știți, evacuându-l pe ministrul Justiției din Guvern. Decizia noastră a fost comunicată, e clară, nu se pune problema de a cere alte poziții sau alte funcții. Sunt alte știri care nu au nicio legătură cu realitatea”, a explicat Dan Barna.