Cristian Pîrvulescu, la Realitatea PLUS: Nu cred că vorbim despre un fenomen social în cazul protestelor, ci de unul politic de care profită unii

Cristian Pîrvulescu, politolog
Cristian Pîrvulescu, politolog

Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că protestele de stradă din ultimele zile sunt produsul unui discurs populist și sunt exploatate politic de diverși actori politici. Acesta a declarat, miercuri seară, la Realitatea PLUS, că nu este vorba despre un fenomen social, cum se induce de către cei care cheamă oamenii în stradă, ci despre „un protest împotriva elitelor de care profită unii actori politici în încercarea de a obține popularitate și un sprijin electoral cât mai important”.