Cozmin Gușă: "Securism. Trecut, prezent, consecințe fatale"

Cozmin Gușă: "Securism. Trecut, prezent, consecințe fatale"
Cozmin Gușă a realizat, într-un amplu editorial, schița pentru descrierea momentului actual legat de Securism.
Concluzia consultantului politic este una sumbră, dar iată, în rândurile de mai jos, analiza lui Cozmin Gușă:
"Să definesc Securismul ar fi o ambiție ce depășește posibilitățile unui editorial, dar este neîndoielnic că și eu și alții, cu acces la informațiile semnificative ale ultimelor zeci de ani, avem datoria de a reîncepe să scriem despre asta.
Îmi propun totuși să redeschid azi subiectul Securismului, tocmai pentru că reprezentanții acestui “curent” au ajuns să domine deciziile majore ale momentului (într-un fel imperceptibil publicului!), atât în politică, mass-media și mai ales în justiție, cu consecințe ale căror nocivitate este înspăimântătoare. Și folosesc cuvinte tari, meritat, dupa o atentă analiză.
Ce ne revolta în perioada comunistă legat de Securism: cenzura, blocajul informațional, informatorii colegi de servici/vecini/rude/etc. , implicarea securiștilor în actul de justiție, infiltrarea redacțiilor mass-media și a altor zone de vectorizare a opiniei publice, și-ar mai fi. Despre metodele prin care Securismul domina viața publică atunci să menționez doar șantajul, recompensa materială, exploatarea tarelor de caracter, aplicate toate asupra agenților activi de implementare, să zicem cel puțin 500.000 de români, ce formau un fel de “armată a represiunii securistice”.
Ce-a rămas azi de tip securistic în viața publică și ce-ar fi nou? Cenzura a devenit un fel de autocenzură, impusă prin agenți plătiți, patroni de presă șantajați, scriitori amenințați sau colaboraționiști; blocajul informational s-a topit în sintagma manipulatorie de tip “definirea agendei zilei interesantă pentru publicul nostru” (ceva sofisticat oricum); informatorii sunt omniprezenți, explozia online-ului multiplicând maximal monitorizarea vieții private a celor care contează; actul de justiție, evident decis prin acțiuni de presiune și șantaj, fie în baza unor monitorizări curente, dar mai ales în baza celebrei arhive “SIPA”, de care toți se interesează, dar mai nimeni nu vrea să observe public cine, cum și de ce a subtilizat-o; infiltrarea redacțiilor mass-media, “secretul lui Polichinelle”; ce e mai tare însă în Securismul post '89, față de cel comunist, este acțiunea de tip securistic la vârful TUTUROR partidelor politice actuale, de unde vine clar și colapsul activității de partid, de tip constructiv, în interesul cetățeanului, s.a.m.d.
Dacă e așa, și este (!), cum a fost posibil asta în condițiile în care mai toți am acționat antitotalitar și am operat cu ideea despinderii de dictatură, comunism și Securism în 1989? Pe scurt: în fapt noi am scăpat doar de dictatură; Comunismul s-a perpetuat post ’89 fără mari probleme, Iliescu și ai săi mulți (unii nebănuiți!) au condus în continuare; partidele istorice, declarat anticomuniste, au fost împănate generos cu informatorii șantajabili ai diverselor servicii secrete comuniste; Justiția a lucrat în baza vechilor rețele pre ’89, care n-au fost deranjate cu mai nimic, ba chiar au fost folosite cu maximă eficiență de către ‘’cunoscători’’; Iar mass-media a avut o perioadă de relativă libertate până la începutul celui de-al doilea mandat Băsescu, fiind apoi gâtuită treptat de niște călăi nevăzuți, până la ‘’cvasisufocarea’’ de azi.
Ei bine, neosecurismul descris de mine mai sus, era latent, dar eficient, si s-a consolidat și ‘’afirmat public’’ exact în epoca Basescu. Si-au fost și avertismente publice că se va întampla așa: rețin din 2005 un editorial al lui Cristian Tudor Popescu ce anunța corect “Securism după comunism”; la despărțirea mea de Băsescu, în ianuarie 2005, vorbeam public despre pericolul celei “de-a doua frății a securității”; si-au mai fost câteva. Îmi amintesc, de seamenea, că prin 2006 am cerut oficial desființarea SIPA, fiind evidentă nocivitatea asupra actului de justiție prin șantajele practicate pe baza monitorizării vieților personale ale procurorilor și judecătorilor. S-a făcut, dar atentie, doar după ce Macovei&company au copiat dosarele și i le-au predat (sau nu?!) lui Florian Coldea, ce a folosit acele ‘’date utile’’ inclusiv pentru ca să-i faca drum lin lui Basescu pe la CCR și deciziile legate de suspendare.
Întrebare tare: cum de s-a reinstaurat Securismul în plin proces de integrare euroatlantica a României? Varianta de răspuns: din pricina unor mari disensiuni ale ‘’clubului SUA-UE’’, legate nu doar de corupția din jurul lui Adrian Năstase, dar și de incapacitatea noului președinte Băsescu de a lucra cu partidele politice, euratlanticii au ales ca interlocutor și colaborator principal în Romania SERVICIILE , unde în ‘’epoca marinarului’’ se instalaseră deja la conducere oameni cu puternică apetență de tip securistic (după modelul capitanului “Băse”!), așa cum isprăvile cuplului Maior-Coldea au demonstrat. În aceste condiții, a fost relativ simplu ca neosecurismul să se reinstaureze, nederanjat deloc de reprezentanții partenerilor strategici, ce-au preferat complicitatea cu partenerii lor cvasiexclusivi, ce nu erau nici politici și nici ‘’civili’’. Desigur că se poate dezvolta mult demonstrația, cu fapte și situații incluse, și este evidentă azi excluderea factorului politic și civil de la decizia reală, dar și preeminența Securismului ce influențează prin “vectori recrutati”, gen Dragnea, Orban sau oricare alt decident politic, inclusiv de la partidele mici. E rău? E foarte rău din multe motive, și în primul rând pentru că nu reprezintă normalitatea.
Alte semne? Unul, de genul deciziei CCR din 16.03.2016, prin care a fost desființat binomul SRI-DNA. Cu două remarci, una bună, una rea: acea decizie CCR nu s-a putut lua fără acordul (sau inițiativa!) SRI, si-a fost în defavoarea Securismului; iar de rău, faptul că înregistrarile clare ale ‘’binomului’’ ce pot dovedi corupția nu au primit încă vreun aviz de conformitate, fapt ce afecteaza grav nu numai munca unor procurori sau recuperarea sumelor furate, dar decredibilizează major actul anticorupție.
Alt semn rău, de genul trecerii generalului Coldea de partea lui Dragnea & Comp., acțiune care este de natură nu doar să asigure flotabilitatea unui regim politic neprofesionist și corupt, aruncând în derizoriu partea folositoare a muncii “binomului”, dar este și clar destabilizatoare pentru strategia de renormalizare a activității SRI în defavoarea securismului, care a fost practicată clar în mandatul lui Hellvig.
Aceasta ar fi o schiță pentru descrierea momentului actual legat de Securism. În baza ei am putea imagina destul de simplu teribilele framântări individuale sau de grup, rezultate din confruntarea posibilelor porniri pozitive ale unor decidenți cu teamă feroce de șantaj, trecut neprescris, agende dictate de apartenența la servicii străine, etc. și fără multe exemple necesare, îmi ajunge s-o urmăresc cu tristețe maximă pe Alina Mungiu-Pippidi , ale cărei expertiză și tendințe au căpătat aprecierea celor care contează, până acum ceva vreme…
Și-ncă ceva: Securismul e greu de identificat și suportat atunci când e generat de stat, însa acum, când se privatizează, capătă o identitate monstruoasă și va genera consecințe fatale".
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























