Actual· 1 min citire

Congresul extraordinar PNL va avea loc pe 10 aprilie, a decis Consiliul Național al formațiunii

PNL

PNL

Scris de Dan Istratie Publicat: 3 apr. 2022, 14:50

Congresul extraordinar al PNL, pentru alegerea unui nou președinte al formațiunii, va avea loc pe 10 aprilie, a decis, duminică, Consiliul Național al liberalilor, care a validat o propunere în acest sens.

Astfel, Congresul extraordinar al PNL va fi convocat, duminică, 10 aprilie, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului.

Membrii Consiliului Național au fost de acord și cu toate celelalte propuneri referitoare la numărul de delegați, precum și la termenul pentru depunerea moțiunilor.

Astfel, a fost menținută propunerea privind participarea unui număr de 1.300 delegați, dintre 617 delegați de drept și 683 delegați aleși.

Termenul pentru depunerea moțiunilor va fi miercuri, 6 aprilie, ora 18.00 iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare județene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22.00. Un proiect de moțiune va fi acceptat dacă va avea susținerea a cel puțin zece hotărâri de comitete directoare județene.

Comisia de organizare a Congresului va fi condusă de Robert Sighiartău și îi va avea în componență pe Sebastian Bujduveanu, George Tuță, Florin Roman, Gigel Știrbu, Diana Băciună, Adrian Cosma, Bogdan Gheorghiu, George Șișcu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News