Actual· 1 min citire

Cod portocaliu și Cod galben de viituri pe mai multe râuri

Inundatii

Inundatii

Scris de Dan Istratie Publicat: 14 iun. 2023, 12:00

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de viituri, ce vizează până joi la prânz râuri din sud-vestul țării.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 14 iunie, ora 11:00 - 15 iunie, ora 12:00, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte și a precipitațiilor prognozate, Codul Portocaliu va afecta râuri din bazinele hidrografice: Pogăniș - sector aval confluență cu râul Tău - amonte Acumularea Cadar Duboz (județul Caraș-Severin) și Bârzava - pe sectorul aval stația hidrometrică Gătaia (sector îndiguit - județul Timiș).

În același interval de timp va fi în vigoare și un Cod Galben, instituit pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Pogăniș, Bârzava, Moravița (județele: Caraș-Severin și Timiș) și Jiu (județele: Mehedinți și Dolj).

De asemenea, aceeași avertizare va viza, pe parcursul zilei de joi, între orele 6:00 - 12:00, râuri din bazinele hidrografice: Timiș (județele: Caraș-Severin și Timiș), Caraș, Nera (județul Caraș-Severin), Cerna (județele: Gorj și Caraș-Severin), Dunăre - afluenții mici aferenți sectorului amonte confluență cu râul Desnățui (județele: Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin), Desnățui (județele: Mehedinți și Dolj), Jiu și Motru (județele: Gorj și Mehedinți).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News