Ciolacu, despre inflația de două cifre, din România: "Vine din zona euro". Care este partea bună a lucrurilor

Marcel Ciolacu, președintele PSD, președintele Camerei Deputaților Foto: INQUAM/Octav Ganea
Președintele PSD Marcel Ciolacu susține, referindu-se la inflația care a depășit pragul de 10%, că vorbim despre „o influență venită din zona euro”.
„Este o influență venită din zona euro, și în Franța, și în Italia, și în Germania mai ales, există o inflație cu două cifre. De-asta am luat aceste măsuri, ca inflația să nu scape din mână și veți vedea că vor avea efecte directe. Cel mai important lucru pe care îl văd eu este că împreună cu Banca Națională am ținut cursul euro până în cinci lei
S-a estimat o creștere economică cu 4,4. Acum există o estimare cu războiul și criză din Europa de 2,2, iar în Germania e estimată de 1,2. Suntem, totuși, într-un context european și lucrurule trebuie privite în acest fel”, a explicat liderul social-democraților.
Rata anuală a inflației a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
„Prețurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflației de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%. Rata anuală a inflației în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) față de precedentele 12 luni (aprilie 2020 - martie 2021) este 6,5%", se arată în comunicatul INS.
Potrivit sursei citate, indicele armonizat al prețurilor de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 este 101,95%. Rata anuală a inflației în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 9,6%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) față de precedentele 12 luni (aprilie 2020 - martie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,6%.
BNR prognozează o inflație de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an și de 9,6% la sfârșitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflației.
"Traiectoria prognozată a ratei anuale a inflației IPC este influențată substanțial de evoluția viitoare a prețurilor produselor energetice, grevată de incertitudini majore. Prognoza actuală presupune o accelerare a inflației în luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare și compensare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație, conform prevederilor legislației în vigoare la data publicării prezentului Raport. Ulterior, rata anuală a inflației va decelera gradual până în trimestrul I 2023, respectiv abrupt în luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de bază favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6% în luna decembrie 2022, respectiv 3,2% în decembrie 2023, cu o contribuție directă semnificativă, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii prețurilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrică, gaze naturale) pentru sfârșitul acestui an", se spune în raport.
Conform sursei citate, rata anuală a inflației CORE2 ajustat continuă să recepteze pe termen scurt majorările în lanț ale costurilor de producție, fiind proiectată să crească pe parcursul trimestrului I 2022. Odată cu disiparea treptată a acestor presiuni din partea factorilor de ofertă, sub influența determinanților fundamentali, tendința ascendentă a indicatorului se va inversa ulterior, fiind prognozată o decelerare graduală, cu o revenire la marginea superioară a intervalului țintei în trimestrul I 2023.
Balanța riscurilor la adresa proiecției ratei anuale a inflației este apreciată a fi ușor înclinată în sensul unor abateri în sus față de traiectoria descrisă în scenariul de bază. În actuala conjunctură, surse apreciabile de incertitudini continuă să provină din partea evoluțiilor viitoare ale crizei energetice și ale celei sanitare.
Rata anuală a inflației în luna martie 2022 : 10,2%.
- Alimente 11, 2%
- Cartofi 36, 5%
- Ulei 32, 33%
- Panificație: malai 24% , faina 21%
- Legume 18,9
- Carne 7,83 %
- Lactate 9%
- Oua: 12%
- Zahar 14%
Sursa: INS
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























