Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că 115 parlamentari au semnat până acum pentru moțiunea de cenzură anunțată de PSD și UDMR ca reacție la decizia Guvernului de a-și asuma răspunderea pe legea privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Liderul PSD a spus că moțiunea de cenzură va fi supusă dezbaterii cel mai probabil în prima săptămână a sesiunii ordinare.
"Erau 115 semnături. Cu alte cuvinte, suficiente pentru a depune moțiunea", a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă are susținerea lui Victor Ponta la moțiunea de cenzură, el a spus că a avut astfel de discuții cu președintele Pro România și speră să ajungă la o concluzie comună.
"Am avut mai multe discuții cu Victor Ponta și pe această temă, sper ca, până la urmă, să ajungem la o concluzie comună", a menționat Marcel Ciolacu.
Cum va vota PSD la moțiune
Marcel Ciolacu se arată încrezător că toți deputații și senatorii social-democrați vor vota moțiunea, spunând că „cine a avut de plecat, a plecat”. Liderul PSD a spus că cel mai probabil în prima săptămână a sesiunii ordinare va fi supusă dezbaterii moțiunea de cenzură.
Întrebat dacă toți parlamentarii PSD vor vota moțiunea, liderul PSD a replicat: "Eu cred că suntem oameni serioși, ne ținem de treabă și cred, de asemenea, că cine a avut de plecat, a plecat".
"Până acum doar PSD și UDMR doresc să facă acest demers. Mai este până la moțiune, mai este până la vot, vom vedea care dintre parlamentari vor veni alături de noi. Vă reamintesc, nici Guvernul Orban nu a avut matematic numărul suficient nici pentru a schimba Guvernul Dăncilă, nici pentru a intra dânșii la guvernare, deci, jocul este deschis și vom vedea. În cazul în care moțiunea nu trece, vom ataca la CCR", a declarat președintele interimar al PSD.
Ciolacu: Dacă trece moțiunea și apoi dau OUG ar fi „Noaptea minții”!
Acesta s-a referit și la varianta în care, dacă moțiunea de cenzură va trece, Guvernul va da o ordonanță de urgență între momentul votării și cel al publicării rezultatului moțiunii în Monitorul Oficial.
"Sper să nu le treacă prin cap, să spunem, că trece moțiunea și până când apare în Monitorul Oficial vor da vreo ordonanță. Se poate și asta, ar fi chiar noaptea minții. Nu facem nimic din ceea ce nu ne-am dorit. Am anunțat că vom face acest lucru în cazul în care forțează această schimbare total incorectă și abuzivă", a susținut Ciolacu.