Anumiți pensionari ar putea să nu-și mai primească pensia, începând cu data de 1 octombrie 2024. Potrivit anunțului oficial făcut de Casa de Pensii, sunt vizați românii cărora le lipsește un anumit document din dosar. Reprezentanții CNPP avertizează și susțin că există posibilitatea ca acest venit să fie suspendat, dacă dosarul cu documente este incomplet.
Persoanele care benficiază de pensie de urmaș, în speță cele cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani și care se află la studii, trebuie să depună un document esențial la CNPP. Mai există câteva condiții pentru aceste persoane, pentru a putea intra în posesia banilor: să nu aibă un venit și să nu lucreze.
Românii care vor să beneficieze de pensie de urmaș sunt obligați să depună anumite documente la casa de pensii. De pildă, pentru a beneficia de pensie de urmaș, elevii trebuie să depună o adeverință de studiu. În caz contrar, riscă să le fie suspendată pensia de urmaș în luna octombrie sau noiembrie 2024.
Potrivit legii, copiii urmași, care au vârsta peste 16 ani, sunt obligați să prezinte o adeverință în original din care rezultă că urmază o formă de învățământ. Documentul trebuie să fie prezentat în 10 zile calendaristice, de la începerea noului an școlar.
Conform informațiilor publicate pe site-ul CNPP, există o serie de documente care sunt necesare înscrierii la pensia de urmaș. De altfel, se depun acte suplimentare în cazul în care susținătorul decedat nu era pensionar.
Ce ACTE sunt necesare pentru a primi pensie de urmaș
CNPP a emis o listă completă cu actele pe care cetățenii trebuie să le depună pentru a beneificia de pensie de urmaș.
- cerere pentru înscrierea la pensie ( anexa nr. 7 la norme);
- certificatul de deces al susținătorului decedat, în original și copie;
- actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz, în original și copie;
- decizia medicală asupra capacității de muncă, în cazul în care titularul pensiei de urmaș este invalid, în original;
- adeverința de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original, sau, după caz, adeverință de studii tradusă și legalizată, în situația în care urmează studiile în străinătate, în original;
- actul doveditor al cauzei decesului, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, în copie;
- copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă – FIAM, avizat de inspectoratul teritorial de muncă, în cazul în care decesul a fost cauzat de un accident de muncă;
- copie a fișei de declarare a cazului de boală profesională – BP2, avizată de direcția de sănătate publică, și copie a certificatului medical constatator al decesului, din care să rezulte că decesul a fost cauzat de boală profesională;
- copie a documentului portabil A1 sau a unui certificat echivalent, care să ateste aplicarea legislației de securitate socială din România, în cazul în care accidentul de muncă s-a produs în alt stat membru al UE/SEE/Elveția/Marea Britanie sau într-un alt stat cu care România aplică un instrument juridic bilateral în domeniul securității sociale” – documentele specificate de CNPP, pe site-ul oficial.
Câți bani primește un urmaș?
Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:
a) 50% – pentru un singur urmaș;
b) 75% – pentru 2 urmași;
c) 100% – pentru 3 sau mai mulți urmași” – Pensia de urmaș – Lege 263/2010. art. 89.