Actual· 2 min citire

Cine este primul parlamentar care pleacă din Casa Poporului - AUR cere invalidarea mandatului de deputat

Cine este primul parlamentar care pleacă din Casa Poporului - AUR cere invalidarea mandatului de deputat

Cine este primul parlamentar care pleacă din Casa Poporului - AUR cere invalidarea mandatului de deputat

Scris de Ioana Stanescu Publicat: 1 feb. 2021, 17:25

AUR a cerut invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă, după ce acesta a fost exclus din noul partid parlamentar. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, solicitarea grupului parlamentar AUR. În locul acestuia, a fost propusă Raluca Maria Borta.

Francisc Tobă nu mai are calitatea de membru al Alianței pentru Unirea Românilor, fiind exclus din partid. După alegerile parlamentare din 6 decembrie, Societatea Timișoara a solicitat AUR să se dezică de noii parlamentari Francisc Tobă și Nicolae Roman și să le ceara demisia imediată din Parlament, deoarece aceștia ar fi fost implicați în reprimarea Revoluției.

Militar de carieră, Francisc Tobă a intrat în politică imediat după 1989, devenind vicepreședinte al FSN Sibiu. Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea ce a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluției, semnala pe Facebook protestatarul Marian Ceaușescu. În acest dosar, clasat în 2010, sunt peste 700 de victime. Francisc Tobă este acuzat de tentativă de omor și complicitate la tratamente neomenoase. Potrivit presei, în 1989, împreună cu un coleg și mai mulți militari înarmați au intrat în Spitalul Județean din Sibiu, de unde au ridicat mai mulți pacienți răniți pe care i-au dus într-o sală de sport și i-au bătut.

Francisc Tobă, acuzat de tentativă de omor, a fost exclus de pe listele parlamentare ale AUR. Anunțul lui George Simion

AUR a solicitat Biroului permanent să constate „încălcarea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate” în cazul lui Francisc Tobă și să propună invalidarea mandatului de deputat al acestuia, ales în circumscripția electorală Brașov.

AUR solicită, totodată, validarea mandatului de deputat pentru Raluca Maria Borta care este următoarea persoană aflată pe lista de candidați a partidului în circumscripția electorală Brașov și îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege.

Solicitarea AUR a fost trimisă Comisiei de validare privind mandatele de parlamentar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News