China ”intenționează” să atace Taiwanul, însă nu până la sfârșitul acestui deceniu, estimează un expert în probleme din regiunea Asia-Pacific de la Departamentul american al Apărării, Ely Ratner, relatează AFP.
În cadrul unor audieri în puternică Comisie a Afacerilor Externe din cadrul Senatului american, Ely Ratner, însărcinat cu probleme în regiunea Asia-Pacific la Departamentul Apărării, a reiterat că Beijingul ”are intenția” de a ataca Taiwanul.
”Însă cred că putem ajunge la sfârșitul acestui deceniu fără ca ei (chinezii) să compită o agresiune majoră în Taiwan”, a estimat el.
Beijingul consideră că Insula Taiwan, cu 24 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile pe care nu a reușit să le reunifice cu restul teritoriului chinez după Războiul Civil chinez din 1949.
El vede cu ochi răi o apropiere, în ultimii ani, între autoritățile taiwaneze și Statele Unite, care furnizează insulei o susținere militară împotriva Beijingului de zeci de ani.
În august, China a efectuat exerciții militare importante în jurul Taiwanului, într-o demonstrație de forță fără precedent, ca represalii față de o vizită pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea vreme președinta Camerei americane a Reprezentanților.