Militarii români care au fost răniți în octombrie, în Afganistan, au fost aduși în țară din Germania joi, cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. Aeronava militară a aterizat în jurul orei 15:30, la Baza 90.
Cei patru militari răniți au fost tratați la Centrul Medical Regional Landstuhl. După revenirea în țară, aceștia vor fi internați în Centrul de asistență medicală multidisciplinară pentru militarii răniți în teatrele de operații din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”, unde vor fi evaluați de o comisie medicală.
”În funcție de rezultatul investigațiilor clinice și paraclinice, pacienții vor beneficia de tratamente medicale de specialitate, asistență și consiliere psihologică și programe de recuperare neuromotorie postoperatorie, adaptate și individualizate la fiecare caz în parte”, mai transmite MApN în comunicatul postat pe Facebook.
Militarii români, care făceau parte din Batalionul 191 Protecția Forței ”Golden Lions”, au fost răniți pe 21 octombrie, într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Aceștia se aflau într-o misiune de patrulare în regiunea Kandahar, din Afganistan. Dispozitivul exploziv s-a declanșat la trecerea autovehiculului în care se aflau.