Primarul Capitalei anunță că bucureștenii aflați în carantină și care nu se pot deplasa la secțiile de votare, pot solicita urna mobilă, dar numai vineri și sâmbătă.
El a informat, într-o postare pe Facebook, că solicitările se pot face vineri la Biroul Electoral Municipal sau la Oficiile electorale ale sectoarelor, prin e-mail, fax sau pot fi depuse fizic prin intermediul unei alte persoane, iar sâmbătă, între orele 18 și 20, doar la secția de vot, prin depunere fizică prin intermediul unei alte persoane. Solicitanții trebuie să transmită o cerere și dovada carantinării sau izolării.
Datele de contact ale Biroului Electoral și ale Oficiilor electorale pot fi găsite la adresa: https://parlamentare2020.bec.ro/date-de-contact-ale.../.
Cererea se formulează astfel: „Subsemnatul/a ..., cu domiciliul ..., adresa de carantinare/izolare ..., CNP ..., solicit urnă mobilă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Atașez dovada de carantinare/izolare”. Eventual, se poate menționa secția de vot apreciată ca fiind cea mai apropiată.
„Am avut în această dimineață o ședință de organizare cu reprezentanții Prefecturii și ai primarilor de sector, astfel încât toate persoanele carantinate și izolate să își poată exercită votul. Sunt aproximativ 35.000 pe persoane în această situație în București”, a precizat edilul general.