Păpădia, leurda, ștevia sunt doar câteva dintre plantele minune excelente pentru detoxifiere și slăbit. Acestea sunt bogate în vitamine, minerale, scad colesterolul, întăresc imunitatea și au foarte puține calorii.
Specialiștii recomandă ca cel puțin trei dintre cele cinci mese zilnice să conțină verdețuri. Ca orice altă plantă, păpădia poate să își găsească locul în mâncare. Are aceleași proprietăți ca verdețurile, fiind bogată în vitamine.
„Este o plantă nedreptățită și uitată, dar are proprietăți extraordinare pentru detoxifierea organismului”, spune medicul nutriționist Eduard Adamescu, care o recomandă ca un bun digestiv, un protector al ficatului și o sursă bogată de vitamina K.
De asemenea, rucola este ruda nobilă a păpădiei, cu proprietăți similare. O altă verdeață benefică pentru colesterol este leurda. Aceasta are efect asupra virusurilor și poate fi utilizată împotriva gripelor și răcelilor.
Conform doctorulzilei.ro, busuiocul, coriandrul și menta sunt deosebite pentru salate deoarece ele vor facilita digestia și vor avea un efect puternic împotriva ciupercilor și bacteriilor digestive.