Dacă tot am devenit dependeți de gadget-uri, un nou studiu asociază niște valori numerice timpului petrecut în fața ecranelor. Să vedem, așadar, cat de dependenți de ecrane suntem.
Faptul că mergeți într-un bar și în jurul vostru toată lumea se uită cu entuziasm într-un ecran de telefon reprezintă noul standard de ,,normalitate”. Ba mai mult decât atât, în momentul în care ajungeți acasă, și voi vă postați invariabil în fața unui laptop sau a televizorului, evitând pe cât posibil interacțiunea clasică între doi sau mai mulți oameni.
Graficul de mai jos a fost realizat de Mary Meeker și își propune să separe pe țări media de timp petrecută zilnic în fața display-urilor mai mici sau mai mari. Practic, studiul din spatele acestor linii colorate implică măsurarea timpului petrecut în fata TV-urilor, a laptopurilor, smartphone-urilor și tabletelor de orice fel. Cum era de așteptat, rezultatele sunt îngrijorătoare, suntem dependenți de ecrane, iar trendul, cu mici variații, este similar pe aproape întreg mapamondul.
Dacă ar fi să căutăm un ,,câștigător”, Indonesia ar veni pe primul loc la capitolul timp petrecut în fața diverselor gadget-uri și aparate. Nu mai puțin de 132 de minute sunt petrecute de un indonesian în fața televizorului, 117 minute la computer, 181 de minute pe smartphone și 110 minute cu mâinile pe o tabletă. Dacă aceste valori care generează un total de 540 de minute pe zi nu vă sperie, gândiți-vă că este vorba de un total de 9 ore pentru majoritatea cetățenilor țării, mai mult decât o zi de muncă. La polul opus în același clasament se află Italia, cu doar 89 de minute petrecute la TV, 85 de minute la computer, 109 minute în fața unui smartphone și 34 de minute pe tabletă. Citeste mai mult pe playtech.ro.