Apa sfințită sau agheasma este elementul cel mai important al sărbătorii de Bobotează. Preoții spun despre aceasta că este sfințită și capătă proprietăți supranaturale prin intervenția directă a Duhului sau Spiritului Sfânt. Cel mai bun argument pentru a susține sfințenia acestei ape este faptul că aceasta nu se alterează în timp, păstrându-și calitățile chiar și un an sau doi. Secretul stă, însă, spun oamenii de știință, în faptul că apa respectivă intră în contact cu argint, prin scufundarea crucii, și cu busuiocul, ambele având proprietăți antimicrobiene, potrivit napocanews.ro.
Ce spun oamnenii de știință despre apa sfințită care nu se strică niciodată
Argintul, introdus chiar pentru scurtă vreme în apă, omoară bacteriile de putrefacție și algele microscopice care se află în ea sau creează un mediu în care acestea nu se pot dezvolta. Busuiocul este și el cunoscut ca fiind o plantă cu proprietăți antiseptice, iar cele două, în combinație, fac ca apa sfințită să se conserve mult mai bine.
„Electrolizii de argint se utilizează la purificarea apei, deoarece argintul este un metal care are proprietăți sterilizante și antiseptice, la fel ca aurul. Pus în apă, el omoară toate bacteriile și microbii. Este de ajuns și o concentrație foarte mică de argint ca să purifice apa. O parte din argintul metalic trece în apă, iar aceasta nu se strică”, a explicat Silviu Moisa, inginer-chimist, Baia Mare.
Apa sfințită, care reprezintă pogorârea lui Dumnezeu la apa Iordanului, are o deosebită însemnătate pentru lumea creștină. Termenul de „agheasmă“ vine din limba greacă și înseamnă atât lucrarea de sfințire a apei, adică slujba în sine, cât și obiectul sfințirii, adică apa. De ce în apa de Bobotează se cufundă în apă o cruce și un busuioc? Explicația ar fi aceea că Iisus Hristos începe la apa Iordanului misiunea Sa de răstignire pe cruce a păcatelor lumii, iar busuiocul, care este o plată aromată, mirositoare, reprezintă participarea naturii întregi, a cosmosului, la minunea Bobotezei.
Apa sfințită nu se strică datorită pogorâririi Duhului Sfînt Mulți credincioși se întreabă de ce se păstrează apa pe care o primim la Bobotează proaspătă multă vreme. Există o teorie că agheasma nu se strică pentru că preoții cufundă în apă o cruce de argint, element care are proprietatea de a ioniza apa și prin urmare există un transfer fizico-chimic. Acest lucru nu se aplică, întrucât mulți preoți care sfințesc apele au cruci de lemn. „Aici este vorba de puterea Duhului Sfânt, de o apă vie“, explică minunea ÎPS Teodosie.
Agheasma, ne învață arhiepiscopul Tomisului, se bea de pe data de 5 ianuarie, din Ajunul Bobotezei, când este bine să postim, și până pe 14 ianuarie, pe nemâncate, după ce ne facem rugăciunea. Apa sfințită care rămâne se păstrează în casă și se bea în timpul anului atunci când creștinii simt că trec prin situații mai grele de viață, scrie adevărul.ro. Realitatea mistică e că rugăciunile preoților ortodocși aduc pogorârea Duhului Sfânt și schimbarea apei din stricăcioasă în nestricăcioasă.