Care este, de fapt, rolul PANCREASULUI în organism. Multă lume nu știe și face această greșeală

Pancreasul este alungit în sens transversal, iar capătul drept este voluminos și cel stâng ascuțit. Pancreasul este așezat transversal, profund în abdomen, având raporturi cu coloana vertebrală. La dreapta sa se găsește duodenul, iar la stânga splina. Pancreasul ocupă astfel epigastrul, iar coada sa ajunge în hipocondrul stâng.

Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm și o grosime de 2 cm. Este un organ friabil ce se poate rupe (sau perfora) ușor. Culoarea pancreasului este roz-cenușie, dar devine roșu în timpul activității sale. Pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie și ajunge la dimensiunile maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descrește treptat. Greutatea pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
Pancreasul este format dintr-o porțiune voluminoasă în partea dreaptă, denumită cap, o porțiune orizontală – corp și o porțiune ascuțită, denumită coadă.

Structura pancreasului

Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreție exocrină, cât și cu secreție endocrină. Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă și parenchim. Capsula învelește pancreasul și trimite prelungiri în interior formând lobulii pancreasului. Stroma este formată din țesut conjunctiv lax ce conține vase de sânge și nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule diferite ce formează pancreasul endocrin și pancreasul exocrin.

Pancreasul exocrin

Reprezintă aproape 98% din masa pancreasului. Este format din acini de formă sferică. În structura acinilor se găsesc celule sero-zimogene (conțin granule de zimogen). Aceste celule asigură secreția intermitentă a pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie. De la nivelul acinilor pornesc canale ce se unesc. Acestea formează ductul principal Wirsung și ductul accesor Santorini. Rolul acestor ducte este de a prelua secreția exocrină a pancreasului și de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic.

Pancreasul endocrin

Ocupă doar 2% din masa organului și este format din insulele lui Langerhans. Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrin (exact ca insulele împrăștiate prin ocean). Numărul total al acestor insule variază între 500.000 și 2.000.000, iar diametrul lor nu depășește 400 de micrometri. Insulele sunt formate din celule și capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreția endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de celule.

Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor și reprezintă aproximativ 10 – 20% din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora și secreta glucagonul.

Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine. Sunt localizate în centrul insulelor și secretă insulina.

Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) și se găsesc răspândite pe toată insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra secreției de insulină și glucagon.

Celule de tip G: ocupă 1% din masa pancreasului endocrin și secretă gastrina, cu rol în stimularea secreției de acid clorhidric de către stomac.

Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate la nivelul capului pancreasului. Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol stimulator asupra secreției de suc gastric și inhibitor a secreției de suc pancreatic.

Funcția pancreasului

Secreția exocrină a pancreasului

Structura pancreasului exocrin este asemănătoare cu structura glandelor salivare (pancreasul a fost denumit glanda salivară a abdomenului) – este format din acini secretori și ducte ce pătrund printre lobuli și care confluează formând două canale excretoare mari – Wirsung – canalul principal și Santorini – canal accesor. Canalul Wirsung se deschide în duoden (prima porțiune a intestinului subțire) printr-un orificiu comun cu canalul coledoc (canalul coledoc conține bila). Orificiul este numit ampula lui Vater și este prevăzut cu sfincterul lui Oddi. Secreția exocrină a pancreasului este sucul pancreatic.

Sucul pancreatic este secretat în cantitate de 1000 – 1500 de ml la 24 de ore și este un lichid clar, vâscos și cu un pH alcalin (variază între 7 și 9). În compoziția sucului pancreatic se găsesc substanțe organice și anorganice, dar componentul principal este apa (apa reprezintă mai bine de 90% din componența sucurilor digestive).

Dintre substanțele anorganice un rol deosebit de important îl are ionul de sodiu și anionul bicarbonic (pe lângă aceste substanțe se mai secretă și alți ioni – K, Mg, Ca, Cl). Cele două substanțe formează bicarbonatul de sodiu ce asigură alcalinitatea sucului pancreatic. Sucul pancreatic trebuie să aibă un pH alcalin pentru a neutraliza aciditatea sucului gastric la pătrunderea acestuia în duoden.

Substanțele organice sunt reprezentate de enzime. Acestea au acțiune asupra glucidelor, proteinelor și lipidelor.

Tripsina este o enzimă proteolitică ce este secretată sub formă inactivă pentru a preveni autodigestia pancreasului. Enzimele proteolitice atacă proteinele fără discriminare; ele nu fac distincție între proteinele organismului și cele provenite din alimentație. Pe lângă acest mecanism de protejare, pancreasul secretă o substanță – anti-tripsina. Aceasta este o anti-enzimă ce are proprietatea de neutraliza și distruge tripsina, dar previne și activarea altor enzime proteolitice. Dacă canalele de eliminare a sucului pancreatic sunt blocate se adună cantități mari de suc pancreatic, iar inhibitorul tripsinei nu mai poate face față. În acel moment enzimele proteolitice sunt activate și în câteva ore pancreasul este auto-digerat – se produce pancreatită acută, adesea fatală. La un pH de 7 – 8 tripsina devine activă. În intestin tripsina este activată de enterokinază, o proteină secretată de mucoasa duodenului. Tripsinogenul, forma inactivă, devine tripsină, forma activă, prin pierderea a 6 aminoacizi din structură moleculei sale.

Chimotripsina: este tot o enzimă din categoria celor proteolitice, secretată sub formă inactivă și activată de către tripsină. Dacă tripsina prezintă proprietatea de a coagula sângele, chimotripsina poate coagula laptele – îl separă în două fracțiuni, lichidă și solidă.

Carboxipeptidaza: este o enzimă pancreatică ce acționează asupra proteinelor. Este secretată sub formă inactivă și activată de către tripsină în prezența zincului.

Colagenaza, elastaza, ribonucleazele, protaminaza și leucin aminopeptidaza sunt alte enzime prezente în sucul pancreatic ce completează categoria enzimelor proteolitice.

Enzimele glicolitice sunt reprezentate de amilaza pancreatică (asemănătoare cu amilaza salivară). Aceasta este secretată sub formă activă și are o acțiune mult mai intensă. pH-ul optim la care acționează amilaza pancreatică este de 6,5 – 7. Rolul amilazei este de scinda glucidele în compuși mai mici ce pot fi ușor absorbiți în sânge.

Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza pancreatică. Rolul acestei enzime este de a separa prin hidroliză acizii grași de glicerol. pH-ul optim la care acționează este de 7 – 8, iar prezența ionilor de Ca și Mg este necesară. Acțiunea asupra lipidelor este favorizată de sărurile biliare ce emulsionează lipidele – astfel se mărește suprafața de contact dintre enzimă și substrat (grăsimea în cazul lipazei). Dacă lipaza pancreatică lipsește, grăsimile trec nedigerate și duc la apariția steatoreei – grăsimile se elimină odată cu fecalele.

Pe lângă lipaza pancreatică mai există și alte enzime cu acțiunea lipolitică – colesterol esteraza și lecitinaza. Acestea acționează asupra colesterolului alimentar și a fosfoaminolipidelor.

Reglarea secreției de suc pancreatic

Sucul pancreatic, ca majoritatea secrețiilor digestive, este controlat pe cale nervoasă și umorală. Controlul nervos al secreției de suc pancreatic este realizat prin intermediul nervului vag și prin mecanisme reflexe – vederea sau mirosul alimentelor.

Rolul principal în reglarea secreției pancreatice îi revine hormonilor. Acidul clorhidric conținut de chimul gastric ajunge în duoden și la contactul cu mucoasa acestuia determină eliberarea unei substanțe – secretină, care, după ce ajunge în sânge stimulează secreția pancreatică, intestinală și biliară. La nivelul stomacului, secretina inhibă secreția acidului clorhidric.

CCK-PZ (colecistokinin-pancreozimină) este un hormon secretat și eliberat de către mucoasa duodenului. Printre rolurile sale se numără și stimularea secreției pancreatice și biliare. În 1978, Gibs afirma că eliberarea de CCK-PZ asigură senzația de sațietate.

VIP (polipeptidul vasoactiv intestinal) este un hormon secretat de mucoasa intestinală, implicat în procesele de digestie, dar care acționează și în alte teritorii. La nivelul pancreasului determină intensificarea secreției de bicarbonat.

GIP (peptid gastric inhibitor) a fost descoperit în 1971 și este secretat, în special, de mucoasa duodenală. Acest hormon acționează asupra pancreasului endocrin, intensificând secreția de insulină și glucagon.

Enteroglucagonul este un hormon ce inhibă secreția pancreatică și este eliberat de celule de tip L din mucoasa intestinului subțire.

Somatostatinul a fost izolat în 1976 și este secretat de celulele de tip D din mucoasa intestinului subțire și insulele lui Langerhans din pancreas. Acțiunea acestui hormon asupra secreției de suc pancreatic este de tip inhibitor.

Polipeptidul pancreatic (P.P.) este secretat de celulele P.P. din pancreasul endocrin și inhibă secreția de suc pancreatic, pe lângă alte efecte.

Secreția endocrină a pancreasului

Pancreasul îndeplinește un important rol endocrin prin hormonii eliberați în sânge.

Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deși inițial fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate devine inactivă. Insulina acționează, în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge. Insulina activează anumiți receptori de la suprafața celulei. Acești receptori vor activa o serie de proteine transportoare – GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în diferite celule din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor deplasa la suprafața celulei și vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea de glucoză circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.

Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu alți hormoni ce au printre efecte și creșterea glicemiei (adrenalină, cortizol).

Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans și are o acțiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului, somatostatinul inhibă secreția de insulină și glucagon. La nivel gastro-intestinal, somatostatinul scade absorbția nutrimentelor și inhibă secreția sucurilor digestive – suc gastric, intestinal, pancreatic.

Polipeptidul pancreatic: este secretat de către celulele de tip P.P. insulare. Secreția de P.P este stimulată de câțiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină și inhibată de somatostatin. Principala acțiune a P.P. este inhibarea secreției de suc pancreatic și creșterea motilității gastrice și intestinale. Acțiunea completă a P.P-ului nu este complet cunoscută.

Sursa: scientia.ro