Localitățile Băiceni, Curtești și Mănăstirea Doamnei din comuna Curtești, județul Botoșani, au intrat, începând de miercuri dimineață, în carantină zonală, în baza unui ordin semnat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Măsura a fost adoptată la propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 în comuna Curtești a ajuns, marți, la 6,23 cazuri la 1.000 de locuitori.
La baza deciziei a stat analiza de risc a Direcției de Sănătate Publică Botoșani pentru perioada 11- 24 septembrie 2021, potrivit căreia în satele Curtești, Băiceni și Mănăstirea Doamnei ar constuit zonă de focar. Pentru carantinare a fost obținut și avizul Institutului Național de Sănătate Publică.
Restricțiile pentru populația din cele două unități administrativ-teritoriale sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile. Localitățile Băiceni, Curtești și Mănăstirea Doamnei se află la periferia municipiului Botoșani, în zona metropolitană. Comuna Curtești mai cuprinde și satele Agafton, Orășeni Deal și Orășeni Vale.
Pe perioada carantinării zonale este strict interzisă intrarea sau ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile județene, comunale și forestiere.
De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Totodată, în intervalul orar 05,00 - 20,00, în interiorul celor două comune se interzice circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu excepția deplasării persoanelor pentru administrarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2; deplasării în interes profesional, între locuință sau gospodărie și locul de muncă; deplasării pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie sau domestice; deplasării pentru asistență medicală sau participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament sau în scopul donării de sânge.
De asemenea, sunt permise, printre altele, deplasările scurte, în apropierea locuinței sau gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanei, precum și pentru nevoile animalelor de companie sau domestice, dar și deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat și deplasarea pentru realizarea de activități agricole.
În județul Botoșani se mai află în carantină zonală comunele Roma și Tudora. Aceste unități administrativ- teritoriale au intrat în carantină zonală pe 23 septembrie, la ora 6.00.
Rata de infectare medie la nivelul județului Botoșani era, miercuri, de 2,73 cazuri la 1.000 de locuitori, iar în municipiul Botoșani de 4,65 cazuri la 1.000 de locuitori.