Profesor de sport, antrenor de fitness și culturism, Adrian Radu a văzut moartea cu ochii. A fost lovit de cumplita boală a secolului și, întrucât medicina nu mai putea să-l ajute, a pornit de unul singur un război total împotriva cancerului. O luptă care a durat câțiva ani și s-a încheiat cu o victorie binemeritată.
Semnele bolii
- Când a început coșmarul dvs.?
- În 1997. Antrenam și practicam personal culturismul, atinsesem o greutate corporală de 82 de kilograme, eram numai mușchi, fără pic de grăsime, când, dintr-o dată, am început să slăbesc accelerat. În condițiile în care mâncam foarte mult, excesiv chiar, am pierdut șapte kilograme într-o lună și jumătate. Am apelat la soția unui prieten, doctoriță la Spitalul Universitar. Cu toate că eram fumător, radiografia pulmonară a fost în ordine, în schimb, din analizele de sânge se vedea clar că există ceva de natură infecțioasă. Dar ce anume? Până la urmă, m-am stabilizat cumva pe la 75 de kilograme.
În 1999, aveam scaune cu sânge și dureri abdominale, însă le-am pus pe seama hemoroizilor. Foarte mulți din cei ce practică culturismul sunt amenințați de hemoroizi, din cauza durității efortului fizic, a ridicării greutăților și a regimului alimentar hiperproteic, sărac în fibre - iar eu nu reprezentam o excepție. Venea la sală și un student în anul patru la Medicină, un tânăr deosebit de studios. I-a atras atenția faptul că aveam un aspect ciudat, o paloare stranie, tegumentele aproape albe și m-a întrebat ce se întâmplă cu mine. După ceea ce i-am relatat, mi-a spus: "Nu vreau să te sperii, dar așa cum îmi descrii tu scaunul, ar putea fi tumori pe colon. E mai bine să verifici". Am optat deocamdată pentru o metodă de investigație neinvazivă: RMN. Astfel am aflat că ansele intestinale nu arătau deloc bine și că unul dintre ganglionii din abdomen, care în mod normal ar fi trebuit să măsoare 3-4 milimetri, avea mărimea unei portocale. Asta indica fără dubiu o infecție majoră. Părerea medicului, citez: "Trebuie să te desfacă cineva".
Cum perspectiva de a fi demontat ca o mașinărie nu mi-a surâs, am început să caut tratamente complementare pentru infecțiile intestinale, am luat probiotice și prebiotice, vitamine - în special B-uri - și am băut ceaiuri de plante. Durerile abdominale au cedat, însă pierdeam din ce în ce mai mult în greutate. În trei luni, coborâsem la 62 de kilograme. Am discutat cu o doctoriță, care mi-a propus un tranzit cu bariu. Colonul meu era plin de excrescențe, unele din ele foarte mari. Evident, de acolo proveneau sângerările. Verdictul: "Nu știu ce este, dar nu e în regulă". Era limpede că nu mai puteam evita colonoscopia și m-am adresat unei autorități în materie: profesorului Oproiu. El mi-a găsit intestinul gros încărcat de polipi, pe segmentul transversal aveam unul enorm, de peste zece centimetri, care obtura colonul aproape complet, lăsând doar un spațiu liber de un milimetru și jumătate. Timp de două săptămâni, am așteptat cu inima la gură rezultatul biopsiei, de altfel previzibil: țesut normal, țesut malign și celule nediferențiate. Într-un cuvânt, cancer.
Am avut o discuție decisivă cu profesorul Oproiu. Chimioterapia și razele nu intrau în discuție, în cazul meu. Urma să mi se scoată intestinul gros și o porțiune din cel subțire. Am vrut să știu când mi se va face colonoplastia, la care el m-a privit lung și mi-a spus că n-aveau din ce să-mi reconstruiască intestinul. Adică, trebuia să mă chinui cu un anus contra naturii, până la sfârșitul zilelor mele. Mi s-a părut inacceptabil.
Citește articolul integral pe formula-as.ro.
