Actual· 1 min citire

BNR lansează o nouă monedă cu valoarea de 10 lei - Cum va arăta

Monede

Monede

Scris de Dan Istratie Publicat: 10 apr. 2023, 08:47

Banca Națională a României (BNR) lansează, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.

Potrivit unui comunicat al BNR, aversul monedei prezintă turlele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe și Palatul Culturii din Timișoara, stema României, inscripția "ROMANIA" în arc de cerc, valoarea nominală "10 LEI" și anul de emisiune "2023".


Reversul monedei prezintă clădiri din Piața Unirii din Timișoara, Domul Romano-Catolic, stema orașului și inscripțiile "TIMISOARA" și "CAPITALA EUROPEANA A CULTURII".

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Prețul de vânzare pentru moneda din argint este de 460 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

BNR lansează o nouă monedă cu valoarea de 10 lei - Cum va arăta – poza 1

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News