Capitalizarea Bursei de Valori București a scăzut în această săptămână cu aproape 16%, în doar 3 zile, după ce Guvernul a anunțat o serie de măsuri fiscale ce vizează, cu predilecție, sectoarele bancar, energetic și telecom.
Capitalizarea BVB a scăzut de 162,02 miliarde de lei, valoarea de luni, la 136,84 miliarde de lei, vineri, ceea ce reprezintă o scădere procentuală de 15,54%, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori București (BVB) și citate de Agerpres.
Cele mai tranzacționate acțiuni au fost în această săptămână cele ale Băncii Transilvania. Valoarea tranzacțiilor cu aceste titluri a depășit 298,3 milioane de lei, însă acțiunile s-au depreciat cu 23,73% .
De asemenea, schimburile cu titluri BRD au fost de 97,902 milioane de lei, iar acțiunile băncii au scăzut cu 23,65%.
Pentru cele două companii, limita inferioară de variație a fost setată miercuri la 25%.
O valoare semnificativă a tranzacțiilor a fost înregistrată și cu titlurile OMV Petrom, de 68,21 milioane de lei, precum și cu cele ale Romgaz, de 57,09 milioane de lei. Acțiunile OMV Petrom și cele ale Romgaz s-au depreciat cu câte 22,01%.
Detalii pe Realitatea Financiară.