Submarinul dat dispărut miercuri, în largul Bali, s-a scufundat, a anunțat marina indoneziană, după ce au fost găsite mai multe resturi. La bord se aflau 53 de oameni.
Sâmbătă, marina a anunțat că a recuperat de pe mare mai multe resturi, unele provenind din interiorul navei.
”Pe baza elementelor despre care credem că provin de pe KRI Nanggala, am schimbat statutul submarinului din dispărut în scufundat", a indicat Yudo Margono, purtător de cuvânt al marinei indoneziene, într-o conferință de presă.
Resturile găsite ”nu ar fi putut ajunge în afara submarinului fără o presiune externă sau avarii la sistemul de lansare de torpile”, a adăugat acesta.
Printre obiectele recuperate se află o bucată din sistemul de lansare de torpile și un recipient de lubrifiant pentru periscop. A fost găsit, de asemenea, și un covoraș de rugăciune utilizat de musulmani.
Submarinul KRI Nanggala 402, unul din cele cinci ale marinei indoneziene, a dispărut miercuri, în cursul unor exerciții militare. Comunicarea a fost întreruptă după ce submarinul a primit permisiunea de a coborî la o adâncime mai mare. Autoritățile militare au anunțat că submarinul mai avea rezerve de oxigen până sâmbătă dimineață și au estimat că acesta s-ar fi scufundat până la o adâncime de 850 de metri, mult mai mare decât cea pentru care a fost conceput.
La bord se aflau 53 de persoane, deși autoritățile au spus inițial că erau 40. În legătură cu acest lucru, nu au mai oferit alte explicații, potrivit Agerpres.