Pe continentul european, planta a fost adusă și răspândită cu câteva sute de ani în urmă, de către turci și italieni. În prezent, pe lângă varietatea cu coaja de un verde deschis, există și dovlecei italienești de un verde închis (zucchini), galbeni, roșietici sau chiar albi. Cei care se cultivă la noi în țară au culoarea alb-verzuie, marmorată, când sunt foarte proaspeți, fiind mari și alungiți precum castraveții, scrie Agerpres.
Dovleceii folosiți în terapia naturală sunt cei comestibili, care se consumă la vârsta imatură, când sâmburii nu sunt decât foarte puțin formați, coaja este fină și întreagă. Aceștia sunt foarte bogați în apă (aproape 95% din masa lor), însă în pulpă și mai ales în coaja lor găsim și cantități foarte mari de vitamine B9, B1, A, fosfor, mangan, potasiu, magneziu, dar și alte substanțe nutritive, precum cupru, acid folic, zinc, fier, calciu, vitaminele A și K.
Ei sunt consumați în special fierți sau prăjiți. Indiferent de modul de preparare a dovleceilor, este necesar să reținem un lucru foarte important: majoritatea vitaminelor, a mineralelor și a altor substanțe active (enzime, flavonoide etc.) sunt depozitate în coajă. Dovleceii prăjiți sunt cel mai puțin indicați pentru a fi consumați. În stare proaspătă, sunt mai rar consumați, deoarece pot produce ușoare balonări și senzații de disconfort abdominal. În această formă, au însă efecte terapeutice excelente. Se pot consuma ca atare, tăiați în felii lungi, ca și castraveții, ori tăiați cuburi mărunte și introduși în salatele de vară alături de roșii, de ardei, de castraveți etc.
Studii făcute asupra populațiilor din America Centrală, unde această legumă face parte din alimentația zilnică, au arătat că în aceste zone scleroza multiplă este practic necunoscută. Se pare că flavonoidele, vitamina B9 și alte substanțe active din coaja dovlecelului protejează teaca de mielină, pentru a nu fi distrusă.
