Un bărbat din județul Caraș-Severin a fost arstat preventiv pentru 30 de zile, după ce a mușcat de mâini și de picioare trei polițiști care încercau să îl imobilizeze. Individul este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj.
”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.P.M. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj. Iar în urma audierilor efectuate, s-a formulat propunerea luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă de Judecătoria Reșița”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.
Incidentul s-a petrecut pe data de 8 ianuarie, iar timp de mai multe zile, victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale.
”În fapt, din probele administrate, s-a stabilit că la data de 08.01.2026, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla în apartamentul situat în orașul Bocșa, jud. Caraș-Severin, P.P.M. a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție B.A.V., S.R. și H.A., din cadrul Poliției Orașului Bocșa, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112, în concret i-a mușcat pe aceștia și anume: agentul de poliție B.A.V. a fost mușcat de brațul drept în zona cotului superior, agentul de poliție S.R. a fost mușcat de mâna dreaptă în zona degetelor și de mâna stângă în zona cotului aproape de umăr iar agentul de poliție H.A. a fost mușcat de piciorul stâng (membru inferior/gambă), toți trei suferind astfel leziuni traumatice cuantificate prin zile de îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată.
Reprezentanții Parchetului spun că mai mulți oameni au sunat la numărul de urgență 112 și au sesizat că un bărbat face scandal într-un local public din oraș, provocând distrugeri în interior.
La scurt timp, polițiștii au fost sesizați din nou la 112 de o femeie că același bărbat a încercat să intre peste aceasta în locuință. La fața locului au fost direcționate două echipaje de poliție, care l-au găsit pe bărbatul în cauză la domiciliu, într-un bloc din proximitatea localului, acesta fiind recalcitrant și vizibil în stare de ebrietate.
Potrivit polițiștilor, bărbatul a refuzat să coopereze, nu s-a conformat dispozițiilor polițiștilor, iar în momentul în care au încercat să îl imobilizeze, acesta i-a mușcat.
În sprijinul acestora a fost solicitat un echipaj de jandarmi, iar bărbatul a fost dus atunci la sediul Poliției.