BAC 2015. Rezultatele examenelor de Bacalaureat vor fi afișate cu o zi mai târziu decât era programat. Ca atare, elevii de clasa a XII-a vor afla notele pe 7 iulie, zi în care vor fi depuse și contestațiile, și nu pe 6 cum era stabilit inițial.
BAC 2015. Date de afișare a rezultatelor a fost decalată în condițiile în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a emis un ordin prin care a dispus evaluarea lucrărilor în centrele de corectare din alte județe.
Cel mai probabil, acestea vor fi stabilite prin tragere la sorți. În noul calendar al examenului maturității, soluționarea contestațiilor figurează în zilele de 8 și 9 iulie, iar data afișări rezultatelor finale, rămâne aceeași, 10 iulie.
Barem Bacalaureat 2015. Subiecte Limba și literatura română la BAC 2015
Înainte de anunțul oficial făcut de ministerul Educației, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că susține această propunere.
FSLI consideră că prin schimbarea modalității de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.
”O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului și această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susțin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiți elevi să fie favorizați”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu.