Actual· 2 min citire

Avertisment! Motivul pentru care tinerii riscă să își piardă auzul. E înfiorător

Avertisment! Motivul pentru care tinerii riscă să își piardă auzul. E înfiorător

Avertisment! Motivul pentru care tinerii riscă să își piardă auzul. E înfiorător

Publicat12 feb. 2019, 17:23
Actualizat12 feb. 2019, 17:26

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), îngrijorată de sănătatea auditivă a utilizatorilor de telefoane inteligente și MP3 playere, a emis o reglementare fără caracter obligatoriu privind volumul sonor al acestor dispozitive.

Circa 50% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani, adică 1,1 miliarde de persoane, sunt expuși riscului de pierdere a auzului din cauza "expunerii prelungite și excesive la sunete puternice", potrivit OMS.

"Deoarece avem informațiile necesare pentru a preveni pierderea auzului, nu ar trebui să existe atât de mulți tineri care continuă să-și distrugă auzul ascultând muzică" la volum ridicat, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În prezent, 5% din populația lumii, adică 466 de milioane de persoane, dintre care 34 de milioane de copii, suferă de pierderi ale auzului. Cu toate acestea, OMS nu cunoaște în ce proporție acest lucru este legat de utilizarea incorectă a dispozitivelor audio.

Noua reglementare, dezvoltată de OMS în parteneriat cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, o altă agenție ONU, recomandă producătorilor acestor dispozitive să includă în telefoanele inteligente și în MP3 playere sisteme pentru evaluarea riscurilor legate de volumul sonor.

Aceste sisteme permit informarea utilizatorului în legătură cu nivelul sonor și durata de ascultare și avertizarea acestuia în caz de pericol.

"Pentru moment, nu avem decât instinctul nostru" care ne spune dacă volumul sonor este prea ridicat, a declarat Shelly Chadha, medic al OMS, în timpul unei conferințe de presă la Geneva.

"Este ca și cum ai conduce pe o autostradă, însă fără vitezometru în mașină sau o limită de viteză. Ceea ce noi propunem este ca telefoanele smartphone să fie echipate cu un indicator de viteză, un sistem de măsurare care vă informează asupra cantității de sunet pe care o primiți și care vă spune dacă depășiți limita", a spus Shelly Chadha.

OMS propune, de asemenea, introducerea unui control parental al volumului și o limitare automată a volumului.

Sursa

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News