Trei persoane au fost arestate preventiv după ce ar fi ajutat 21 de migranți să treacă frontiera din Serbia în România, apoi i-au transportat la Timișoara, într-un loc în care au fost cazați.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cei trei suspecți sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și de trafic de migranți.
„În fapt, s-a reținut că în noaptea de 10/11.11.2021, inculpații ar fi călăuzit un grup de 21 migranți, pe parcursul trecerii frauduloase a frontierei de stat din Serbia în România, prin ghidarea grupului cu ajutorul aplicației G.P.S. a telefonului mobil, prin oferirea unor indicații de deplasare și prin coordonarea momentelor de repaus, respectiv ar fi procedat la îmbarcarea migranților în autoturismul cu care aceștia au fost transportați până la locul de cazare din municipiul Timișoara", se arată în comunicat.
Suspecții au fost prezentați judecătorilor, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.