Actual· 2 min citire

Atenționare de călătorie în Marea Britanie. MAE anunță un cod galben de ninsori și gheață

Atenționare de călătorie în Marea Britanie. MAE anunță un cod galben de ninsori și gheață

Atenționare de călătorie în Marea Britanie. MAE anunță un cod galben de ninsori și gheață

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 30 dec. 2020, 12:17

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că până pe 31 decembrie este în vigoare un cod galben de ninsoare și gheață, fiind posibile perturbări ale traficului.

În comunicatul de miercuri, MAE precizează că meteorologii au emis codul galben pentru întreg teritoriul Regatului Unit, zonele preponderent afectate fiind Irlanda de Nord, nordul Scoției, Țara Galilor și coasta sudică a Angliei, inclusiv zona metropolitană Londra.

Autoritățile britanice atrag atenția asupra riscului îngreunării traficului rutier din cauza depunerilor de zăpadă/ polei.

Totodată, sunt posibile perturbări ale zborurilor - întârzieri de curse aeriene pe aeroporturile din zonele afectate, dar și perturbări ale curselor pe cale feroviară din cauza depunerilor de zăpadă.

Informații suplimentare, oferite de Biroul meteorologic britanic, sunt disponibile pe https://www.metoffice.gov.uk/.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: +44 20 7602 7328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 7602 5193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065; ale Consulatului General la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995; ale Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491, +44 (0) 131 524 9492, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii call center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României la Londra: +44 (0) 77 387 16 335; Consulatului General la Manchester: +44 (0) 75 35 604 342; Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://londra.mae.ro, http://edinburgh.mae.ro, http://manchester.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ”Călătorește în siguranță”, (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News