Cel puțin șapte persoane au murit și peste 20 au fost rănite, între care șapte grav, în urma unui atac armat care a avut loc joi seara la un centru al Martorilor lui Iehova din orașul Hamburg, în nordul Germaniei, relatează presa locală.
Martorii spun că s-au auzit 12 focuri de armă.
Potrivit RTL și Tagesschau, o unitate specială a poliției din Hamburg s-a întâmplat să se afle în apropiere în momentul atacului, ceea ce a permis să fie prevenite alte morți.
Autoritățile se pregăteau joi seara târziu să ridice consemnele de securitate transmise către locuitorii din zonă, considerând că nu mai există niciun pericol.
Contrar informațiilor inițiale, autorul atacului, cel mai probabil nu a fugit.
De asemenea, poliția nu vorbește despre un atac terorist, ci mai degrabă de o crimă în masă.
Autorul atacului s-ar putea număra printre persoanele decedate, potrivit presei germane.
Un purtător de cuvânt al poliției a precizat că s-a tras un foc de armă după ce forțele de ordine au ajuns la fața locului, joi seara. Ulterior, o persoană rănită mortal a fost găsită la un etaj superior al clădirii și există indicii că aceasta ar putea fi făptașul. Cu toate acestea, nu există încă nicio certitudine.
Poliția a cercetat zona din jurul locului crimei cu un elicopter și o cameră cu termoviziune.
Potrivit Focus, serviciile de urgență au auzit focuri de armă în interiorul clădirii chiar de la locul faptei. Mai multe persoane au fost găsite acolo. Nu este clar dacă autorul crimei se afla printre ele.
Poliția spune că nu există niciun indiciu cu privire la un autor fugar al crimei. Nu este clar dacă acest lucru înseamnă că autorii sunt morți sau arestați, scrie Focus.
Anterior, presa locală a transmis că autorii ar fi fugit de la locul atacului și ar fi căutați de poliție.
Potrivit publicației Bild, ar fi șapte morți și opt răniți, în timp ce Focus scrie că ar fi fost găsite cel puțin șase persoane decedate, șapte răniți grav și 17 răniți ușor.
"Până în prezent nu există informații confirmate privind motivul crimei", a scris poliția pe Twitter. "Vă rugăm să nu împărtășiți nicio ipoteză neconfirmată și/sau să nu răspândiți zvonuri", îndeamnă autoritățile populația.
Nu se știe, de asemenea, dacă este vorba despre unul sau mai mulți atacatori, dar aceștia au fugit.
Atacul ar fi avut în sala clădirii situate pe strada Deelböge, la sud de aeroport. Oamenii au fost între timp evacuați de acolo.