Actual· 2 min citire

Atac armat în SUA într-un magazin: 7 persoane au fost ucise

Atac armat in SUA

Atac armat in SUA

Scris deDan Istratie
Publicat23 nov. 2022, 08:50
Actualizat23 nov. 2022, 15:03

Mai multe persoane au murit și altele au fost rănite, într-un schimb de focuri care a avut loc într-un magazin Walmart din Virginia, transmite CNN. Potrivit celui mai nou bilanț al autorităților, vorbim despre șapte persoane care au fost ucise și alte câteva rănite. Primăria orașului Chesapeake a confirmat numărul de morți într-un tweet, citând poliția locală. Primăria orașului Chesapeake a confirmat numărul de morți într-un tweet, citând poliția locală.

Anterior, poliția anunțase că în jur de 10 persoane au murit în supermarketul Walmart din Chesapeake, în statul american Virginia.

Bărbatul care a deschis focul ar fi chiar managerul magazinului. El a îndreptat apoi arma către sine și acum este mort, relatează BBC.

Există puține detalii, dar un agent de poliție a spus că ar fi „până la 10” morți și mai mulți răniți.

Deocamdată nu se știe care este motivația atacului, care intervine cu câteva zile înainte de sărbătoarea de Ziua Recunoștinței, când în magazine există un aflux de clienți. Atacul a avut loc însă la o oră destul de târzie.

Fotografii și înregistrări video de la locul tragediei de la Walmart arată polițiști care intră în număr mare în clădire și numeroase vehicule de poliție.

La scurt timp după miezul nopții de marți (ora locală), agenții încă mai căutau victime în interiorul Walmart, potrivit „New York Times”.

Magazinul are o mulțime de locuri în care potențialii cumpărătorii s-ar fi putut pune la adăpost în timpul împușcăturilor.

Chesapeake, care se află la câțiva kilometri de Norfolk, avea anul trecut o populație de aproximativ un sfert de milion de persoane, potrivit Biroului de recensământ al Statelor Unite. Orașul se află în apropiere de coasta atlantică a Virginiei și de granița cu statul Carolina de Nord.

La începutul acestei luni, tot în statul Virginia, în Charlottesville, trei membri ai echipei de fotbal a Universității din Virginia au fost uciși de un fost jucător de fotbal, care a deschis focul într-un garaj..

Într-un alt atac armat care s-a petrecut în weekend, cinci persoane au fost ucise într-un club L.G.B.T.Q. din Colorado Springs, Colorado.

Poliția din Chesapeake, Virginia, a răspuns la un apel care anunța focuri de armă într-un magazin Walmart.

Ofițerii au intrat în magazin și au descoperit mai multe persoane decedate și rănite, a declarat pentru CNN Leo Kosinski, ofițer de informații publice al poliției din Chesapeake, fără a oferi mai multe detalii.

Se crede că atacatorul se află printre cei morți, a spus Kosinski.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News