O nouă rundă de negocieri de pace cu privire la conflictul din estul Ucrainei este prevăzută pe 9 decembrie la Minsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Petro Poroșenko, potrivit Mediafax.
"Un acord preliminar a fost încheiat pentru o întâlnire la Minsk pe 9 decembrie", a declarat Poroșenko pentru presă. La precedenta reuniune de la Minsk, la începutul lui septembrie, au participat lideri rebeli, reprezentanți ucraineni, ruși și OSCE.
Noile negocieri vor avea loc în prima zi a unui nou armistițiu în zona de confruntare și care urmează, în cazul unui succes, să conducă la retragerea armamentului greu de pe linia de front, în acest conflict care s-a soldat cu peste 4.300 de morți de la începutul luptelor în aprilie.
Kievul speră ca această nouă rundă să permită beligeranților să ajungă la un acord asupra calendarului măsurilor de adoptat în cadrul planului de pace stabilit la Minsk în septembrie, care nu a fost respectat niciodată de atunci, potrivit lui Poroșenko.
Este vorba despre retragerea armamentului cu calibru mai mare de 100 de milimetri în 30 de zile de la intrarea în vigoare a noului armistițiu, în vederea creării unei zone-tampon cu o lungime de 30 de kilometri pe linia frontului.
Precedentul armistițiu, lansat pe 5 septembrie, a permis o scădere a intensității confruntărilor armate, fără ca acestea să înceteze complet. Ostilitățile s-au intensificat după scrutinele separatiste de la 2 noiembrie, "respectate" de Moscova și denunțate de Kiev și Occident.
Ucraina cere ca rezultatele acestui vot "ilegal" să fie anulate și să fie organizate alegeri locale conform legii ucrainene în aceste teritorii aflate sub controlul rebelilor, a declarat sâmbătă Poroșenko.