ANPC solicită băncilor soluții pentru clienții cu credite în franci: "Până acum și-au bătut joc!"

ANPC solicită băncilor soluții pentru clienții cu credite în franci: "Până acum și-au bătut joc!"
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marius Dunca, solicită băncilor soluții concrete pentru clienții cu credite în franci elvețieni, pentru că, deși la nivel declarativ acestea se arată deschise negocierilor cu clienții, au venit doar cu câteva cazuri rezolvate, informează Agerpres.
"La nivel declarativ, băncile spun că sunt deschise, spun: 'Consumatorii nu vin la noi, nu vin să discute'. Și, iată că i-am pus la aceeași masă. Vreau să văd cu ce soluții concrete vin băncile, că până acum doar și-au bătut joc. Am chemat și înainte băncile la negociere în instituție, au promis că vin cu cele mai bune soluții pe care le au pentru toți consumatorii care suferă din cauza creșterii cursului, dar până acum nu au venit cu nicio soluție. Au fost doar câteva cazuri pe care le putem număra pe degetele unei mâini (...) Vreau să văd soluțiile, pentru că până acum și-au bătut joc!", a explicat Dunca.
În acest sens, președintele ANPC a menționat că se aștepta ca băncile să fie dispuse la discuții, pentru că povara trebuie împărțită între consumatori și bănci.
ANPC va participa, în calitate de mediator, la negocierile dintre clienții cu credite în franci elvețieni și bănci, anunțate pentru luna aprilie. Clienții vor fi reprezentați de Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) și Grupul Clienților cu Credite în CHF.
Până atunci, afirmă Marius Dunca, ANPC va întocmi, zilnic, câte un proces verbal de constatare a clauzelor abuzive, în contractele de creditare, aceste procese verbale urmând să fie transmise instanței. Dunca a mai precizat că, de la izbucnirea crizei creditelor în franci, la ANPC au fost depuse 240 de reclamații de la clienți cu credite majoritar ipotecare și nevoi personale cu ipotecă, din care au fost analizate circa 180 și s-a constatat existența unor clauze abuzive.
"În fiecare zi întocmim un proces verbal pe care îl înaintăm instanței, plus sancțiuni contravenționale pentru fiecare bancă în parte. Dacă își doresc procese, o să stăm doar în procese. Dacă nu înțeleg situația clienților, iarăși o să stăm doar în procese", a spus Marius Dunca.
De asemenea, președintele ANPC a afirmat că instituția a trimis, deja, în instanță, 23 de procese verbale pe clauze abuzive, iar altele urmează să fie trimise începând de săptămâna următoare.
"Avem patru procese verbale doar pentru un operator bancar, cu infracțiuni, pe care le vom înainta instanței", a precizat Marius Dunca.
Mai multe pe Agerpres.
Citește și:
- 11:30 - Accident rutier grav în Bistrița Năsăud: o mașină s-a răsturnat pe plafon. Victimele sunt o bunică și nepotul de 2 ani
- 11:03 - Când sunt Moșii de vară în 2026. Ce trebuie să faci în această zi și ce trebuie neapărat să dai de pomană
- 10:50 - VIDEO controversat pe iahtul de lux: căpitanul anunță moartea unui pasager și respinge temerile legate de Hantavirus
- 10:45 - Efectele crizei de la București: Roberta Metsola își anulează vizita în România, de Ziua Europei. Recepția de la Cotroceni, anulată - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














