Președintele Senatului, Anca Dragu, a precizat, miercuri, că fenomenul mamelor minore are printre cauze sărăcia și lipsa accesului la informație.
,,Primul copil născut în 2021 a fost născut de o mamă minoră de 15 ani. Avem bunici/bunice în România de 23-24 de ani, pentru că bunica a devenit mamă la 12 ani, fiica de asemenea. Sunt cifre cutremurătoare, care arată că sunt mai multe cauze care conduc la această situație: sărăcia, lipsa accesului la informație, la servicii medicale, lipsa accesului la informații, în special în zona aceasta de educație sexuală.
Există obligația ministerului în acest moment de a veni cu o curriculă în acest sens și sperăm să se întâmple cât mai repede, pentru că fiecare zi amânată este în defavoarea acestor copii", a declarat Anca Dragu, în cadrul unei conferințe.
În opinia sa, ar trebui să se vorbească foarte mult despre prevenție atât în referitor la sarcinile nedorite, cât și pe tema bolilor, iar campaniile de vaccinare anti-HPV sunt foarte importante.
,,Avem acest program, <<Masa caldă în școli>>, din 2016 (...) ambiția noastră, a Senatului, este ca acest program să se aplice în toate școlile, până la sfârșitul acestui mandat am zis cel puțin 70% dintre școli să beneficieze de acest program de masă caldă", a mai afirmat Anca Dragu.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a spus că în Programul Operațional de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, care are un buget de aproximativ 3,6 miliarde de euro, se vor finanța printre altele servicii comunitare integrate în 2.000 de comunități rurale din România.
,,Ministerul Fondurilor Europene a avut, de asemenea, o inițiativă, a fost în dezbatere publică, sper să se concretizeze cât se poate de repede, un proiect pentru acordarea de tichete în valoare de 2.000 de lei pentru mămici cu posibilități materiale reduse. PNRR vine în sprijinul mamelor minore prin numeroase reforme sociale", a explicat Alina Gorghiu.
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că o politică pro-natalistă trebuie să țină cont de accesul la servicii medicale, educaționale și sociale, care a atras atenția asupra scăderii demografice din țara noastră.