Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate vineri depășește 12.100, fiind înregistrate 49 de decese, anunță Institutul Național pentru Sănătate Publică (INSP).
Potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 13 aprilie, este de 12.187 de cazuri, din care au fost înregistrate 49 de decese în condițiile în care vinerea trecută, respectiv pe 6 aprilie, numărul deceselor ajunsese la 46.
Cel de-al 47-lea deces datorat rujeolei a fost raportat la un copil în vârstă de trei luni, nevaccinat, din județul Brăila.
Cel de-al 48-lea deces datorat rujeolei, confirmat serologic, a fost raportat la un copil în vârstă de șapte luni, nevaccinat, din județul Suceava.
Cel de-al 49-lea deces datorat rujeolei, confirmat prin izolare virală, a fost raportat la un copil în vârstă de nouă luni, nevaccinat, din județul Neamț.
În ultima săptămână, au fost raportate încă 199 de cazuri nou confirmate de rujeolă, cele mai multe cazuri înregistrându-se în județul Bacău (63), Iași (26), Neamț (16), Suceava (16) și Brăila (12).Sursa