Actual· 1 min citire

Alertă de coronavirus la Mănăstirea Lainici. Călugării au fost testați

foto: realitateadegorj.net

foto: realitateadegorj.net

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 18 nov. 2020, 16:01

Aproximativ 20 de călugări de la Mănăstirea Lainici, din Gorj, au fost testați pentru noul coronavirus după ce cinci dintre aceștia au acuzat simptome specifice infecției. Starețul se află în spital.

Dacă rezultatul testelor va fi pozitiv, va fi declarat focar la lăcașul de cult și mănăstirea va fi închisă.

”Așteptăm rezultatele. Am transmis să ia mai multe probe. Au fost luate de la majoritatea persoanelor care erau acolo. Dacă vor fi depistate cel puțin trei cazuri, va fi declanșată procedura pentru focar. Se va face dezinfecție și, probabil, se va opri activitatea cu credincioșii”, a declarat directorul DSP Gorj, Narcis Stoian.

Recent, un călugăr de la Lainici, confirmat cu Sars-Cov-2, a decedat, iar starețul lăcașului de cult, arhimandritul Ioachim Pârvulescu, a fost internat în spital după ce a fost testat pozitiv, informează realitateadegorj.net

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie