Guvernul a aprobat, miercuri, ajutoare umanitare de urgență pentru refugiații din Ucraina adăpostiți în taberele din mai multe județe.
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, ajutoare umanitare de urgență către Prefecturile din București și din județele Galați, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, constând în produse necesare dotării unor tabere mobile care să poată adăposti refugiați proveniți din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„Guvernul a aprobat hotărârea privind scoaterea din Rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea lor ca ajutoare umanitare interne de urgență cu titlul gratuit către Instituția Prefectului din municipiul București și din județele Galați, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, pentru a proteja populația refugiată în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.
Au fost scoase din Rezervele de stat produse constând în saltele, pături, saci de dormit, corturi și conserve, toate aceste produse fiind necesare pentru a pregăti și dota taberele mobile care să poată fi folosite în adăpostirea refugiaților din Ucraina.
Valoarea totală a acestor forme de sprijin se ridică la 1,5 milioane de lei fără TVA”, a precizat Dan Cărbunaru, în conferința de presă la Palatul Victoria, la finalul ședinței Guvernlui de miercuri, relatează Agerpres.