Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a reamintit, miercuri, că în urma analizelor efectuate în teren vor fi despăgubiți 34.647 de fermieri, care dețin 1,168 milioane hectare ce au culturi înființate în toamna anului trecut.
"Am spus încă de la începutul primăverii că toți fermierii care au avut pagube cauzate de această secetă puternică pedologică vor fi despăgubiți. Am modificat atunci legislația, am trimis echipele pe teren, s-au centralizat toate datele, s-au făcut verificări, astfel încât despăgubirile să fie cât mai obiective. Am emis norma legislativă, am făcut pre-notificarea la Comisie, pentru că așa se face, trebuie respectate orientările Uniunii Europene (UE), trebuie respectat articolul 108 din Tratatul de funcționare al UE. Am primit observațiile, le-am corectat, am făcut și calculele pe care le-am comunicat către dvs., am prins și în rectificarea de buget și acum forma finală a Ordonanței de Urgență este trimisă atât spre Guvern cât și spre Comisia Europeană. Am emis un act normativ aplicabil, prin care banii să ajungă la fermieri. Este și constituțional si legal este și aplicabil", a precizat Oros.
Fermierii trebuie să fie liniștiți. Ei oricum sunt liniștiți, am ținut în toată această perioadă legătura cu ei, știu exact pașii pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale i-a făcut în această perioadă, toate marile asociații și federații din agricultură știu exact pașii și știu că sumele calculate conform legii, constituțional le vor primi", a adăugat ministrul Agriculturii.
"Cuantumurile pe hectar le-am mai comunicat: pentru grâu 925 lei, grâul reprezintă aproape 80% din suprafața însămânțată, pentru secară tot 925 de lei, triticale - 805 lei, orz - 912 lei, orzoaică - 951 lei, ovăz - 772 lei și rapiță - 1.002 lei. Acestea sunt sumele pe care prin APIA toți fermierii le vor primi", a menționat șeful MADR.
Când vor intra fermierii în posesia banilor
"Eu am comunicat fermierilor pentru că ne-am întâlnit de nenumărate ori și am spus că la finele lunii august vor primi aceste despăgubiri. Sunt niște pași legali și constituționali. Am făcut pre-notificare la CE, am așteptat observațiile, am făcut notificarea, am făcut calculele conform orientării Comisiei pentru fiecare cultură în parte, am făcut verificări în teren ca să nu fie probleme, am scris ordonanța, am trimis-o la toate ministerele pentru observații, iar în momentul în care va fi rectificarea de buget și banii vor intra, în câteva zile fermierii o să-i primească, pentru că banii îi distribuim prin APIA. Este o instituție care are o bază de date foarte solidă și în momentul alocării, banii pot să ajungă la fermieri", a explicat ministrul Agriculturii.