Adrian Marinescu: Vom reuși să transformăm COVID-19 într-un simplu guturai? - Ce spune medicul despre tulpina indiană și valul 4

Varianta Delta ar putea închide mai repede sezonul relaxărilor din Europa. Până în august, răspândirea variantei Delta va ajunge la 90 la sută, avertizează specialiștii în sănătate publică și epidemiologii. O persoană se poate infecta în 10 secunde de la contactul cu un bolnav care are deja tulpina indiană. Experții avertizează că virusul ar putea câștiga cursa cu vaccinurile dacă țările nu grăbesc ritmul imunizării. Medicul infecționist Adrian Marinescu îndeamnă însă la calm, fiind optimist în legătură cu al patrulea val din toamnă. Acesta a explicat, marți, la Realitatea PLUS, importanța crucială a vaccinării împotriva COVID-19.