Un accident îngrozitor a avut loc noaptea trecută în Neamț unde doi frați au murit pe loc după ce mașina lor s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
Doi frați în vârstă de 18, respectiv 20 de ani au murit după ce au intrat cu mașina într-un copac situat pe marginea DN 15D, în localitatea Crăiești, comuna Bozieni, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
"Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 ani, din Oniceni, conducea un autoturism din direcția Roman spre județul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore și s-ar fi răsturnat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul Ramona Ciofu.
La fața locului au intervenit pompierii cu modulul de descarcerare și două ambulanțe.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa, a precizat că forțele de intervenție au găsit un autoturism care a lovit un copac și că în mașină se aflau două persoane. Cele două victime - bărbați de aproximativ 19 ani și 20 ani - au fost descarcerate, însă au decedat.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.