Actual· 1 min citire

Accident grav la Tulcea - O persoană a murit - S-a cerut intervenția elicopterului SMURD

Elicopter SMURD

Elicopter SMURD

Scris de Dan Istratie Publicat: 26 dec. 2023, 12:48

O femeie și-a piedut viața marți și alte trei persoane, printre care și un minor, au fost rănite într-un accident rutier petrecut în județul Tulcea. La locul evenimentului a fost nevoie și de intervenția elicopterului SMURD.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au anunțat că pompierii au fost solicitați să intevină marți, în jurul orei 09.50, la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Valea Teilor, în care au fost implicate patru persoane din care una încarcerată.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje de salvatori cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, două ambulanțe și un elicopter SMURD.


”Ajunși la locul evenimentului, pompierii tulceni au constatat că în autoturismul implicat în accidentul rutier se afla o persoană de sex feminin încarcerată pe bancheta din spate. În scurt timp aceștia au reușit să extragă victima însă, din păcate, fără semne vitale”, au precizat pompierii.

Celelate trei persoane au fost rănite. Este vorba de o femeie, un bărbat și un minor. Victimele au fost preluate de echipajele medicale pentru asistență de specialitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News