Actual· 2 min citire

Accident grav în Timiș între un autoturism și o autospecială pentru SItuații de Urgență care mergea la o intervenție

Accident autospeciala SMURD

Accident autospeciala SMURD

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 mai 2024, 17:58

Un autoturism și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, județul Timiș, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaș. Șase bărbați din autospecială au fost răniți, trei dintre aceștia având suspiciuni de fracturi și traumatisme. De asemenea, a fost rănit șoferul autoturismului, toți șapte fiind transportați la spital.

”Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, pe strada Mihai Viteazu, iar la intersecția cu strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani. În urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime, respectiv 6 bărbați, pasagerii și conducătorul autospecialei, cu vârste cuprinse între 29 și 50 de ani, precum și conducătorul autoturismului, în vârstă de 51 de ani. Cu toții au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă.

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă după-amiază, în localitatea Recaș.

”În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, care se deplasa la o intervenție. Facem precizarea că la caz a fost alocată o altă autospecială”, a transmis ISU Timiș.

Acolo au fost mobilizați de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, iar la locului evenimentului au fost alocate cinci echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ cu medic. De asemenea, a fost alertat elicopterul SMURD Caraș-Severin.

”Din primele informații, în autospecială erau 6 persoane. În urma evenimentului au rezultat trei victime care prezintă suspiciuni de fracturi și diferite afecțiuni și alte trei victime cu traumatisme ușoare. Conducătorul autoturismului este evaluat medical la fața locului”, a precizat sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News