Un microbuz care transporta turiști în Salina Unirea din Slănic, județul Prahova, s-a răsturnat, duminică, în vehicul fiind 22 pasageri, printre care și turiști israelieni. Mai multe ambulanțe sunt trimise la locul accidentului, potrivit Mediafax.
UPDATE. Un număr de 17 persoane dintre turiștii care se aflau în microbuzul răsturnat, duminică după amiază, în Salina Slănic, au rămas internate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, iar alte două se află încă în observație.
Reprezentantul SJU Ploiești Andrei Ilinca a declarat, pentru Agerpres, că la Unitatea de Primiri Urgențe au fost aduse cu ambulanțele 25 de persoane, între care zece copii, toate fiind supuse evaluărilor medicale.
În urma investigațiilor, 17 persoane au fost internate, iar două sunt încă în observație, pentru alte șase nefiind necesară internarea, a precizat Ilinca.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că un microbuz cu 22 pasageri, care se deplasa către Salina Unirea, s-a răsturnat, mai multe persoane fiind rănite.
Toate persoanele care se aflau în microbuz, printre care și opt copii, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Se pare că microbuzul s-a răsturnat pe o parte, iar persoanele rănite au suferit contuzii și traumatisme cranio-cerebrale.
Consulul Israelului la București se va deplasa la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, unde au fost transportați cu ambulanțele cei 22 de turiști israelieni care au fost răniți.
“Din primele informații, microbuzul s-a răsturnat la intrarea în mină, erau 22 călători, printre care și turiști israelieni”, a declarat Brezeanu.
Accidentul s-a petrecut în tunelul care coboară în mină.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ambulanței Prahova, George Duță, a declarat că evenimentul este în desfășurare, la locul accidentului fiind trimise două ambulanțe cu medic și alte șase cu asistent medical.
Directorul Minei Slănic, Anghel Belea, a declarat că microbuzul s-a răsturnat pe traseul care leagă suprafața de Mina Unirea, în tunel, toți turiștii fiind scoși din mașină de personalul Salinei și duși la zona de îmbarcare, unde sunt evaluați de medici.
Niciunul dintre turiști nu este încarcerat.