Actual· 1 min citire

Accident grav în Hunedoara. Două fete de 13 ani, lovite de mașină pe o trecere de pietoni

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 mar. 2022, 19:06

Două fete de 13 ani au ajuns luni după-amiază la spital după ce au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din municipiul Petroșani, vinovat fiind un șofer de 31 ani, din orașul Aninoasa.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, accidentul a avut loc pe strada 1 Decembrie 1918, autoturismul îndreptându-se spre Livezeni când le-a surprins și lovit ușor pe cele două minore, care traversau strada.

Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Petroșani, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News