Un accident rutier cumplit a avut loc, sâmbătă, e DN 7, în afara localității Boița, județul Sibiu. O femeie de 46 de ani, din Vâlcea, și fiul acesteia, în vârstă de 17 ani, au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor Sibiu. Traficul este restricționat.
Accidentul s-a produs pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, la kilometrul 249, în afara localității Boița, județul Sibiu.
Potrivit Poliției Județene Sibiu, au fost implicate două autoturisme, care circulau din sensuri opuse și care s-au ciocnit frontal.
Cele două mașini erau conduse de un bărbat de 46 de ani, din Argeș, care se deplasa spre Vâlcea și o femeie de 46 de ani din Vâlcea, care se deplasa spre Sibiu.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean au anunțat că femeia a suferit un traumatism toracic și abdominal, fiind transportată la UPU Sibiu.
Echipajul SMURD a transportat la UPU Sibiu un adolescent de 17 ani, fiul femeii, conștient, cu escoriații și politraumatisme.
Din cauza accidentului, circulația este restricționată, traficul desfășurându-se pe un singur sens, alternativ.
Politiștii rutieri continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile in care s-a produs accidentul rutier.